Asociatia Altruist este un proiect de suflet, este un proiect in care imi dedic toata energia, nascut in urma unei experiente personale extrem de neplacute. In tot acel timp, singurul “lucru” de care am avut nevoie a fost o persoana, un om altruist. Nu l-am gasit dar mi-am gasit forta interioara de a depasi acele momente, ajutata fiind doar de Dumnezeu.
A fost practic un moment de cumpana al vietii mele de pana atunci, un moment in care mi-am schimbat pentru totdeauna scala valorilor. A fost o etapa care m-a facut sa-mi reconsider toate actiunile si investitiile emotionale.
Am decis atunci ca imi voi dedica fiecare zi copiilor si intereselor acestora, fara vreo discriminare in ceea ce priveste statutul social sau posibilitatile materiale ale familiilor din care provin.
Violenta domestica, insuficienta materiala, absenta educatiei si ingrijirea precara pot avea influente negative asupra dezvoltarii psihice si emotionale a copiilor.

Altruist Kids Academy este o promisiune, este o constructie in interiorul Asociatiei Altruist.
Am ales sa deschid acest centru deoarece cred cu tarie ca ingrijirea de calitate merge mana in mana cu educatia timpurie a copiilor si este absolut esentiala pentru obtinerea succesului academic al acestora.
Cred ca toti copiii merita iubire, atentie, ingrijire si sprijin pozitiv in aceasta etapa de dezvoltare.
Fiind eu insami mama a doi copii, cunosc pe de o parte setea de cunoastere si solicitarile venite din partea copiilor si pe de alta parte constientizez necesitatea implicarii profesionale si obligatiile zilnice ale fiecarui parinte.
Altruist Kids Academy promite sa usureze sarcinile parintilor si am pornit pe acest drum cu scopul de a contribui major la dezvoltarea sociala, fizica si emotionala a tuturor copiilor care ne trec pragul in fiecare zi.
Punem accent pe invatarea logica si dezvoltarea imaginatiei, prin jocuri si activitati adecvate varstei.

Misiunea mea personala este de a asigura un mediu care sa permita copiilor dumneavoastra sa exploreze, sa se dezvolte, sa socializeze si sa empatizeze fara sa jigneasca sau sa discrimineze.

Va multumesc tuturor parintilor care ne acordati incredere si va lasati copiii in grija noastra pentru educatie, supraveghere si ingrijire pe timpul zilei.
Adresez multumiri speciale acelora care au crezut in noi inca din prima zi.”

Florina Bizic
presedinte Asociatia Altruist, fondator Altruist Kids Academy